Cronicile din Bocșa

Bocșa-CS-delaAlaZ

TATA OANCEA

Un comentariu

Deviza unei vieţi de-o marc longevitate : “Munciţi, cetiţi, călătoriţi”.
Un demn urmaş al lui Badea Gheorghe Cîrţan. O originală revistă : „Vasiova”.
Un amator de o rară incadescenţă.

Pe vremea cînd eram copil, elev la liceul “Traian Doda” din Caransebeş, atenţia mi-a fost într-o bună zi atrasă de figura unui bătrînel înalt, deşirat, cu plete lungi ivite pe sub o enormă pălărie neagră, cu lavalieră şi cu un cioc cărunt, îmbrăcat în nişte straie de răspopit şi care îmi evocă figura tragicului şi romanticului Don Quichote de la Mancha. Am aflat că se numea Petru Oancea şi că edita o revistă intitulată “Vasiova”, după satul său natal. Vreme de 19 ani a apărut această publicaţie bilunară şi care în locul adresei, purta pe frontispiciu inscripţia descurajantă : “Redacţia şi aduministraţia, unde dă Dumnezeu”. Lumea îl poreclea „Tata Oancea” şi el îşi difuza revista cu traista, bătînd drumurile cu trenul, cu căruţa, cu maşini de ocazie, însă mai mult pe jos, apostoleşte. S-a născut în 1881 la Vasiova, unde trăieşte si azi. Are aşadar 87 de ani. E posesorul unei fantastice biblioteci de peste cinci mii de volume  şi e vorba de o bibliotecă eclectică, în rafturile căreia stau într-o bună şi paradoxală vecinătate o ediţie din 1890 a Alexandriei cu Moromeţii lui Marin Preda, Til Buhoglindă năzdrăvanul tipării de Ciurcu la Braşov, în 1879, cu Desculţ al lui Zaharia Stancu, cele mai vechi cărţi de colportaj din literatura noastră cu ultimele apariţii editoriale. Foamea de lectură a acestui autodidact, care are numai cîteva clase primare, n-a refuzat nimic, adunînd în biblioteca lui aparent cele mai desperecheate producţii livreşti, de la cărticelele lui Panait Muşoiu pînă la Tratatul de istorie a literaturii române, slujindu-şi cu o emţionantă devoţiune propria-i deviză adoptată cînd era adolescent: “Munciţi, cetiţi, călătoriţi”. Primul război mondial i-a prilejuit o excursie dramatică, prelungită pe durata a patru ani, din Boemia pînă pe ţărmul Adriaticei şi din Tirolul italian pînă în Galiţia. În anul 1929 a început editarea bilunarului “Vasiova”, fără nici o leţcaie suvenţie, ducînd-o pe umerii săi, solidar şi încăpăţînat, timp de aproape două decenii. Nu e învăţător în Banat, bătrîn, care să nu fi fost cititorul pasionat al acestei reviste. Nu e sat în care “Vasiova” să nu fi pătruns, ca un triumf al celui mai romantic şi înflăcărat amatorism literar care mi-a fost dat să-l cunosc vreodată. Tata Oancea a scris peste cinci mii de poezii, din care a publicat în propria revistă, după mărturisirea sa, numai 987 de poezii. Această uriaşă producţie de poligraf entuziast, chiar dacă nu are genialitate artistică, are genialitatea obstinaţiei, mirajul şi nostalgia pe care Tata Oancea le-a purtat în suflet o viaţă întreagă, netulburat şi candid ca un copil de-o puritate floreală. Acum cîteva zile, cînd l-am găsit în grădină, trăgînd vîrtos cu coasa, deşi are 87 de ani, la mirarea mea că-l găsesc muncind, mi-a spus, cu un aer de profet inspirat:

„În ora-n oare n-ai muncit
În ora-aceea n-ai trăit”.

Dar Tata Oancea nu e numai poet, ci şi pictor, sculptor în lemn, grădinar, colecţionar de petrografie, bibliofil şi filozof oral, depozitarul unui tezaur de înţelepciune pe care, în amestecul său straniu de pragmatism şi candoare nealterată, îl dăruie cui vrea să-l asculte şi cui îi trece pragul. De pildă, despre o fotografie a sa, făcută
prin 1895, îmi spunea: „asta a fost … ieri. Viaţa-i atît de scurtă, încît trebuie s-o dublezi muncind mult şi pierzînd cu somnul numai trei, patru ceasuri pe noapte”.
Cititori, cînd aveţi prilejul, abateţi-vă din drum la Bocşa Vasiovei şi întrebaţi de Tata Oancea. Pentru mine, care-l cunosc de cînd eram copil, acest poligraf genial prezintă pitorescul şi atracţia unui obiectiv turistic fără egal. După ce-l veti cunoaşte, aşa va rămîne şi pentru dumneavoastră. Cu acest Matusalem din Bocşa Vasiovei, muzele s-au jucat într-un chip graţios şi plin de candoare. El este un Cilibi Moise bănăţean. Să întîlneşti şi să cunoşti un astfel de om în veacul douăzeci, asta îţi dă sentimentul cuceritor că tu însuşi baţi un record de longevitate, că ai împlinit, scandînd versuri şi trăgînd cu coasa, o sută de ani.
de Petru Vintilă

Din “Albina”, seria a Il-a, nr. 40 (1084, 3 X 1968)

Articolul a fost reprodus din volumul “Anotimpuri” de Tata Oancea, Reşiţa 1970.

Reclame

Autor: cristytepes

Ceea ce este trist este ca majoritatea oamenilor nu traiesc. Una e sa existi,alta e sa traiesti.. Exista o lupta in interiorul nostru,o lupta pentru pace,pentru fericire. Iubeste si fa ceea ce vrei

Un gând despre „TATA OANCEA

  1. De cate ori treceam prin fata casei Lui aveam o stare ciudata,de bine,de smerenie,de veneratie….(copil si adolescent fiind).De ce?Nu-mi pot explica.Si daca memoria nu-mi joaca feste si cred ca nu, inca mi-l aduc aduc aminte,aveam 4 ani cand a trecut in nefiinta,era un om blajin,cu barba alba si hatru din fire si care avea o vorba,o pilda pentru fiecare.S-ar putea ca si tu sa ti-l amintesti….Odihneasca-se-n pace !!!
    Cristian Adrian Simion

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s